« Plătesc, deci votez ». Crin Antonescu şi drobul de sare din urna diasporei

Bătălia pentru viitoarea Constituţie a început deja cu o palmă trasă cu sete de Crin Antonescu, auto-declarat liberal, în obrazul diasporei romaneşti şi al Constituţiei.

Într-un interviu acordat jurnalului Gazeta Românească, aparţinând Asociaţiei Românilor din Italia (sancta simplicitas!), Crin Antonescu a răspuns la o serie de întrebări privind votul prin corespondenţă, propunând ceea ce unii au numit (cu condescendenţă) „votul fiscal”: „Deci poate ne gândim la un sistem în care, pentru cei care nu trăiesc pe teritoriul României, condiţionăm dreptul la vot de plata a cel puţin unui impozit în ţară, că e teren, că e casă, că e alt tip de venit impozitat …Îmi dau seama că e un subiect controversat şi că ideea ar putea naşte polemici. Dar cred că o dezbatere, atât asupra principiului, cât şi asupra metodei, merită făcută ».

Deşi subiectul este mai mult decât controversat, « dezbaterea » este moartă din faşă, fiind ucisă de litera ascuţită a Constituţiei României, care garantează tuturor cetăţenilor dreptul de vot, indiferent plata sau neplata taxelor, culoarea ochilor ori numărul de la pantofi. Articolul 36 e clar : « Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. (2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale ».

Acolo unde Constituţia nu distinge între cetăţeni de rangul unu (cei care plătesc măcar o taxă în ţară) şi cetăţeni de rangul doi (cei care nu plătesc nimic în ţară), nici liberalul Antonescu nu are voie să distingă. În plus, dacă articolul 36 poate părea un argument insuficient, articolul 15 al.1 insistă apăsat asupra universalităţii dreptului de vot: « Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea ».

Dreptul de a vota fiind un drept constituţional al oricărui cetăţean, orice « dezbatere » (fie ea şi lansată de un revoluţionar al bunului simţ) al cărei unic scop vizează limitarea lui este un atentat la adresa supremaţiei Constituţiei. Nici măcar la o eventuală revizuire dreptul de vot nu poate fi limitat de plata unei taxe în ţară: « De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora » (art.152, al.2)

Acum: ori Crin Antonescu nu cunoaşte Constituţia (nu-i de mirare), ori îi consideră pe românii din diaspora « debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie » (nu-i departe), or se teme de votul diasporei dracul de tămâie, încât merge până la a cere suprimarea unuia dintre drepturile fundamentale.

Aparent, ultima variantă e cea mai plauzibilă: «Dacă nu am avea precedentul lui 2009 şi dubii extrem de serioase privind corectitudinea cu care instituţiile statului dominate de PD ar gestiona un asemenea sistem, poate că nu ne-am opune de principiu votului prin corespondenţă. Atâta vreme însă cât statul PD-ist funcţionează aşa cum funcţionează, mi-e teamă că votul prin corespondenţă nu e decât unul dintre instrumentele prin care se pregăteşte fraudarea alegerilor viitoare în scopul perpetuării actualei puteri ».

Drobul de sare pe care Crin Antonescu îl vede ieşind din urnele diasporei se numeşte « fraudare alegerilor viitoare ». E un ipotetic drob de sare atât de înspăimântător pentru un liberal care a ajuns in Parlament prin redistribuire, după ocuparea locului II într-un colegiu electoral la alegerile parlamentare din 2008, încât pentru a-l evita la alegerile din 2012 merita călcată în picioare Constituţia, cu ajutorul unui artificiu numit « vot contra taxă », artificiu care nu ar trece niciodată de filtrul Curţii Constituţionale (presupunând că ar fi adoptat printr-o lege).

Dacă tot am aflat care este teama unui liberal, îmi permit să îmi exprim şi eu o teamă personală, în calitate de votant: aceea că un politician precum Crin Antonescu accepta votul universal, liber şi secret exprimat doar dacă din urnă ies rezultatele care îi convin. Orice alt rezultat îl face să propună măsuri punitive la adresa diasporei sau a celor care îi încurcă socotelile. Măsurile acestea, pe lângă neconstituţionalitatea lor, ne dezvăluie adevărata părere despre votul universal a politicianului român: „curat constituţional, dar să iasă cine vreau eu!”.